marți, 22 aprilie 2014

A venit Pastele - A trecut Pastele

Ca de fiecare dată, în fiecare an , vin sărbătorile Pascale și odată cu ele vine pentru mine criza de nervi .
Și nu numai cu ocazia venirii Paște-lui ci cu fiecare sărbătoare - Crăciun-Anul Nou etc , la fiecare sărbătoare pe mine mă ia cu nervi și devin un ghem de ace ca ariciul , sunt nervos nu îmi intră nimeni în voie toată pleiada de bunătăți .
Și când mă gândesc cum eram când eram mai tinerel sau în copilărie , a-bea așteptam să vină sărbătorile să mergem la colindat sau la urat sau cu stropitul de Paști , mamă ce vremuri , acum , pur și simplu îmi vine să iau pe cineva la bătaie dacă mă deranjează din ale mele .
Nu știu cum am ajuns în stadiul acesta de a fi ignorant față de sărbători chiar și de ziua mea de naștere , când sa produs de-clicul sau de ce , pur și simplu am constatat acest fapt .
La servici toți cu Hristos a Înviat în sus și în jos iar eu cu un fel de fak-off  , nu am mai fost să mă spovedesc de ani de zile și nici nu simt nevoia nu îi mai văd rostul , mersul la biserică eventual de nevoie cu treburi etc sau asta cu nafura ioc spre disperarea soției noroc cu fetița mai mare că a avut și ea cu cine lua nafura .
Frumos , nu ?
Înainte de paști cu 3 săptămâni am făcut o lucrare la o biserică din oraș iar fiind nevoit să fiu prin preajmă atâta timp am văzut lumea cum venea la 7 dimineața la ușa biserici și stăteau ca la carne pe vremea lui nea NICU , pur și simplu nu am reușit să îi înțeleg pe acei oameni , un fel de zombii cu creierii spălați așa îi văd eu  , iarăși spre disperarea unora, ideile mele nu sunt pe placul lor .
Ieap , cred că devin un ateu sau sunt deja , asta e întrebarea .
Oare mai sunt ca mine și alți oameni , care îndrăznesc să pună la îndoială Biblia , să pună întrebări incomode și de fiecare dată fără răspunsuri clare sau argumentate ?
Un lucru e sigur pe lumea aceasta , că vom muri iar după acea  nimeni nu știe ce se mai întâmplă .